Dacii, numiți și geți, au trăit pe teritoriul României de astăzi: Muntenia, Moldova, Banat, Transilvania, Maramureș. Aceștia au fost numiți de marele istoric grec Herodot „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”. În ceea ce privește numele lor, există mai multe variante discutate de istorici; unii au adoptat denumirea de geto-daci sau daco-geți, deci îi consideră un singur popor, pe când alții susțin că dacii și geții au fost, de fapt, două grupuri etnice distincte, chiar și aria lor de locuire fiind diferită. Astfel, dacii locuiau în principal în Transilvania, iar geții la Dunăre și în Dobrogea.
Dacii erau organizați în state și aveau cetăți numite dava. Din agricultură obțineau : grâu, vin, miere, creșteau vite și cai, dar și pescuiau. Îmbrăcămintea era făcută din lână de oaie și din cânepă. Dacă la șes locuințele erau făcute din nuiele împletite pe pari și zidite cu pământ, la deal și la munte ele erau făcute din lemn, folosindu-se bârnele încheiate. Conducerea o avea regele, ajutat de un sfat de nobili, și mai era consiliat de un preot. Dacii se ocupau cu extracția și prelucrarea metalelor din care confecționau unelte, arme, obiecte de cult sau mobilier, podoabe, vase și monede. Ceramica era prelucrată atât cu mâna cât și cu roata olarului și devenise o artă. Slujbele religioase se țineau în sanctuare ce aveau formă patrulateră sau circulară. Ritualul funerar consta în arderea morților, iar cenușa era pusă în urne și îngropată în pământ. Dacii iubeau muzica. Izvoarele antice spun că ei cântau din gură, dar și din chitare.
Fosta capitala a regatului dac, cetatea Sarmizegetusa Regia se găsește in localitatea Grădiștea de Munte din comuna Orăștioara, in județul Hunedoara. Este împărțită în 3 părți: așezarea civila situata pe pantele dealului, cetatea propriu-zisa situata in cea mai înaltă zona, la 1000 de metri, si zona sacra. Fiind plasata pe un teren bogat in minereu de fier, cetatea Sarmizegetusa Regia s-a bucurat de o economie fructuoasa, devenind in secolul I d. Hr. unul dintre cele mai mari centre siderurgice din întreaga Europa temperata.
Zamolxis a rămas în istorie ca zeul suprem al dacilor. Numele său a fost evocat de istoricii Antichității, în ipostaze dintre cele mai diverse: fie ca zeu, căruia strămoșii noștri îi aduceau sacrificii umane, fie ca mare preot de la care dacii au învățat să nu se teamă de moarte. Zamolxis avea o locuință subterană, era slujit de daci, iar alți istorici au relatat că fusese, de fapt, un discipol al înțeleptului Pitagora. Zamolxis, considerat divinitatea supremă a dacilor, a fost unul dintre personajele fabuloase ale Antichității. Zeu al dacilor sau mare înțelept, prooroc sau sclav, în jurul numelui său au fost create numeroase controverse. Licantropia (Credință populară de origine slavă, care se regăsește la multe popoare, din Europa până în SE Asiei, potrivit căreia, în timpul nopții, omul se poate transforma în lup, dobândind câteva caractere ale acestuia, printre care și dorința de a ucide, conform dexonline.ro) provine din cuvintele grecești lukos = lup și anthropos = om și, cel mai adesea, se referă la starea de delir în care un om crede că a devenit lup.
Tradițiile și superstițiile generale au fost influențate substanțial de cultul geto-dacic al lupului. Lupul se regăsea pe stindardul steagului dacic – cap de lup, corp de șarpe încolăcit pe o suliță, simbol al mitului zeului Zamolxis (Marele Lup Luminos). În miturile dacice, lupul era asociat cu “sălbăticia, dârzenia, nesupunerea, simbol al luminii solare, erou războinic, strămoș mitic”, Lupul Alb fiind “cel care veghează și ajută la trecerea către celălalt tărâm”.