Acasa
Viața
Opera
Quiz
mv
Opera
dramatică
Cinque Terre

Despre senzația de elasticitate cnd pășim pe cadavre

Angajare de Clown

Buzunarul cu pâine

Cabaretul cuvintelor

Cabaretul Dada

Ultimul Godot

Și cu violoncelul ce facem?




Piese de teatru


Omul cu o singură aripă


Omul cu o singură aripă, pornește ca o piesă realistă, cu un subiect inspirat vag din rezistența franceză, dar pas cu pas, fundalul realist se risipește și totul capătă un aer abstract, poematic și filozofic. Pentru Matei vișniec, realitatea nu este suficientă pentru nici un tip de demonstrație decât dacă e fisurata de miracole. În Franța ocupată de naziști, se naște un copil cu o aripă, jumătate om, jumătate pasăre. El va fi urmărit de autorități pentru a fi transformat într-un simbol național a Jeanne dArc, dar va îmbătrâni într-un grup de cloșarzi, iar aripa, superba aripă albă, capătă un miros respingător de coteț de găini




Văzătorule nu fi melc vs. Țara lui Guffy


Este o țară a lui Gufy din care a fost îndepărtat ambalajul infantil. Dacă țara lui Guffy părea un basm pentru copii, fiind, în adânc, nu doar o parabola politică, ci și una filozofică, Văzătorule nu fi un melc este complet lipsită de accesorii drăgălașe. Acea întrunire a Asociației Orbilor Independenți are o prezență malefică bine lucrată, piesa fiind mai atrăgătoare ca stare de pericol decât ca narațiune semnificativă. Căile de acces imediat în actualitate, atât de generoase în țara lui Guffy, sunt aici închise, iar perspectiva, pesimistă. Băiatul care servește îl înlocuiește pe Robderouă, dar el nu va descoperi vraja culorilor împreună cu prințesa Iola ci va fi asasinat. Orbii de aici se prefac, cei din țara lui Gufi sunt fericiți.




Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre


„La ora la care descopeream piesele lui ionesco într-o Românie comunistă unde absurdul cotidian rivaliza cu teatrul absurdului am găsit în ele, de fapt, o expresie a libertății absolute și o armă extrem de eficientă în lupta împotriva oprimării, a prostiei și a dogmatismului ideologic. După ce am citit piesele lui Ionesco nu mi-a mai fost niciodată frică de nimic în cursul vieții. Mai mult decât orice sistem filosofic sau carte de înțelepciune, Ionescu a fost acela care m-a ajutat să înțeleg omul și contradicțiile sale, desfigurările sufletului uman, precum și viața și lumea în general.” -Matei Visniec




Negustorul de timp


Aventura lui Liviu Dorneanu, care și-a vândut 2 săptămâni din viață, fără a ști că sunt ultimele, dă impresia de epopee. Este uimitoare aici, ca și în alte piese, capacitatea de a construi în magic, singura șansă de a întrezări contururile cosmice ale vieții. Încă de la primele replici ești pus în contact cu o viziune astrală pe care Dornean o trăiește cu cea mai mare intensitate. Un bizar Galbinski îl invită să asiste „la o ploaie de stele”, echivalenta cu o prăbușire a timpului - pentru că stelele sunt niște mari rezervoare de timp. Dorneanu se implică involuntar în atmosfera magică pe care o creează Galbinski, mai mult, este convins că o stea căzătoare este un mesaj care arde înainte de a ajunge la destinatar. El presimte un mesaj, de aceea, viața lui va lua o întorsătură stranie, iar actele sale vor fi ale unui posedat. Trăiește acțiuni simultane și experiențe magice, așa încât s-ar putea spune că începe să moară. Pentru o clipă doar, atât cât piesa trăiește simultan în ambele lumi. Dar Dorneanu nu moare, ci este contactat de o firmă de cumpărat timp, o agenție condusă în aparență de un anume Helffer, în realitate, o conspirație absolută al cărei scop final este trecerea în lumea de dincolo




Femeia ca un câmp de luptă


Femeia ca un câmp de luptă se inspiră din ororile cu care s-au confruntat femeile bosniace în timpul războiului din Iugoslavia. Kate, specialistă în nevroza obsesională și în tratamentul psihanalitic, studiază violența interetnică, naționalismul din perspectvă freudiană, mecanismele prin care femeile au fost transformate în arme în societatea patriarhală balcanică și procesul de vindeare al unei femei aflate în această situație: Jurnalistul din mine începuse să-și piardă încrederea în sensul meseriei pe care o exercita, și atunci a intervenit scriitorul din mine cu ideea de a scrie o piesă de teatru despre barbaria modernă, despre toxicitatea pulsiunilor naționaliste, despre mecanismul prin care oamenii normali se transformă peste noapte în bestii.